Drepturile si obligatiile chiriasului

Este foarte posibil, aflandu-te la prima experienta ca si chirias, sa nu cunosti legislatia in vigoare, si anume drepturile si obligatiile chiriasului. Nu este insa exclus nici pentru un chirias “profesionist”/veteran sa ii scape anumite detalii.

E bine de stiut pentru inceput, ca articolele Legii Nr 114/1996 cu privire la inchirierea locuintei, au fost abrogate incepand cu 2011, odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod Civil (NCC). Astfel acele prevederi care tineau de drepturile si obligatiile chiriasului, sunt reglementate in present in NCC.

Mai jos vei regasi schitate drepturile si obligatiile care iti revin atunci cand inchei un contract de inchiriere pentru locuinta.

Drepturile chiriasului

  1. In primul rand, legislatia nu va fi de partea ta decat in cazul unui contract semnat intre tine si proprietar. In lipsa acestui act, pot aparea abuzuri de ambele parti, si iti va fi greu, daca nu imposibil, sa demonstrezi de care parte se afla dreptatea. Tot in contextul contractului vei putea negocia si alti termeni si conditii pe care le stabilesti cu proprietarul, spre exemplu dobanzi penalizatoare, permiterea fumatului sau detinerea unui animal de companie, etc.
  2. La primirea in folosinta a locuintei de inchiriat, este dreptul tau sa primesti o locuinta in stare corespunzatoare. De asemenea proprietarul trebuie sa efectueze toate reparatiile care sunt necesare pentru a mentine locuinta in stare corespunzatoare, inafara acelor reparatii care rezulta din folosinta obisnuita., care vor fi suportate de catre tine.
  3. Defectiunile care apar in perioada contractului de inchiriere, si care in mod normal trebuiesc suportate de proprietar, si in ciuda instiintarii acestuia, nu se iau masuri, pot fi reparate din banii tai. In acest caz, insa, proprietarul iti va fi dator atat cu costul reparatiilor cat si cu dobanda calculata de la data efectuarii platilor. Tot proprietarul va suporta reparatiile partilor comune din cladire.
  4. Daca pe perioada respectivelor reparatii, sau in cazul altor evenimente pentru care se face vinovat proprietarul, nu te poti folosi de imobilul inchiriat, ai dreptul la o scadere a sumei pe care o datorezi pentru chirie, proportionala cu perioada in care nu ai beneficat de locuinta. In plus, poti cere despagubiri in cazul in care respectivele defectiuni ti-au pus viata sau sanatatea in pericol.
  5. Ai dreptul la o scadere a sumei datorate pentru chirie si daca proprietarul cunoaste situatia si nu demareaza reparatiile iar tu din nou, nu te poti folosi de locuinta inchiriata. Ai chiar posibilitatea de a rezilia unilateral contractul, in functie de gravitatea situatiei sau in cazul in care aceasta situatie ti-a fost ascunsa la semnarea contractului.
  6. In cazul unei cladiri cu mai multi chiriasi, ai dreptul de a folosi spatiile comune.
  7. In cazul in care doresti sa reziliezi contractual, ai dreptul sa faci asta dupa cum urmeaza:
  • preaviz de 60 zile, in cazul inchirierii pe durata determinata
  • preaviz de 60 zile, in cazul inchirierii pe durata nedeterminata, pentru intervale de plata a chiriei, mai mari de 1 luna; sau de 15 zile, pentru intervale de plata a chiriei, mai mici de 1 luna

Obligatii

  1. Foarte important este sa achiti chiria, in valoarea stabilita si la termenul stabilit in contract. Vei plati, la data stabilita, chiria in avans pentru urmatoarea luna, in cazul contractelor incheiate pe perioade determinate mai mici de un an, sau trimestrial in cazul contractelor incheiate pe perioade mai mari de un an. Aceste termene standard pot fi, desigur, inlocuite de termenii contractului dintre tine si proprietar.
  2. Esti obligat sa contribui la cheltuieli de intretinere pentru spatiile si instalatiile comune din respectiva cladire.
  3. Esti obligat sa mentii locuinta in starea corespunzatoare din momentul primirii in folosinta, pe tot parcursul perioadei de inchiriere.
  4. Nu ai voie sa schimbi destinatia locuintei inchiriate, ba mai mult, Noul Cod Civil da dreptul proprietarului de a cere despagubiri daca se intampla acest lucru.
  5. Ai obligatia de a permite proprietarului accesul in locuinta pentru examinari periodice, stabilite de comun acord, si doar in prezenta ta. In apropierea datei expirarii contractului de inchiriere, ai de asemenea obligatia de a permite accesul la vizite potentialilor cumparatori sau chiriasi, in prezenta proprietarului.

Inafara obligatiilor tale ca si chirias, ar fi bine sa cunosti  drepturile explicite ale proprietarilor. Acestia au dreptul de a rezilia contractul atunci cand tu nu iti indeplinesti obligatiile sau de a cere despagubiri pentru daunele aduse imobilului din vina ta. Din 2015, proprietarii pot cere periodic asociatiei de proprietari, informari privind situatia platii intretinerii. 

Pentru o lectura mai amanuntita poti consulta Noul Cod Civil, Capitolul 5 privind Contractul de Locatiune, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 505, din 15 iulie 2011.

Privind procesul de inchiriere, de la ideea de a te muta, pana la contract, poti citi acest articol, unde iti prezentam 7 pasi care iti pot usura procesul de inchiriere.

Daca iti cauti de inchiriat, si inca nu stii unde gasesti toate proprietatile intr-un singur loc, poti vizita imoradar24.ro

Articole similare

Termenul de „chirie de lux” amintește de imagini ale unor proprietăți cu un rafinament aparte.
Evacuarea unui chiriaș reprezintă un proces legal prin care proprietarul unui imobil solicită instanței de judecată să dispună părăsirea locuinței de către chiriaș.