Legea orelor de liniste, in ce intervale orare ai voie sa faci "galagie"

Zgomotul la care suntem expuși, mai ales din cauza unui trafic rutier din ce în ce mai aglomerat, precum și a activităților care au loc în jurul nostru, poate avea un impact negativ asupra calității vieții noastre, mai ales în cazul în care locuiești într-un apartament la bloc. Tocmai de aceea, respectarea orelor de liniște este esențială pentru o mai bună conviețuire, pentru menținerea sănătății mentale și fizice și a unei stări generale de bine.

Orele de liniște sunt acele momente din zi în care nu este permis zgomotul excesiv, în special în zonele rezidențiale. De obicei, aceste perioade sunt cele din timpul nopții și cele de la ora prânzului, când oamenii servesc masa, dorm sau pur și simplu își doresc să se relaxeze în propriile locuințe. Respectarea acestor ore de liniște contribuie la crearea unei atmosfere mai puțin stresantă. Iar pentru a te ajuta să înțelegi mai bine legea orelor de liniște, te invităm să citești acest material până la capăt.

Din rândurile de mai jos, vei afla care sunt orele în care este interzisă producerea de zgomote excesive, ce înseamnă zgomot excesiv, ce amenzi riscă cei care încalcă aceste reguli, unde poți reclama zgomotul, precum și ce sfaturi avem să-ți dăm pentru a evita conflictele cu vecinii legate de sunetele din apartamente sau de la case.

Când e permis să faci zgomot - ce spune legea în România?

Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a ordinii și liniștii publice este principala lege care stabilește orele de liniște în România. Scopul acestei legi este acela de a menține un mediu social calm și tolerant, iar una dintre măsurile pe care această lege le impune este să stabilească intervale de timp în care zgomotul excesiv este interzis.

În conformitate cu această lege, orarul de liniște este, în general, cuprins între orele 22:00 și 8:00, precum și între orele 13:00 și 14:00. În aceste momente, nu este permis să se facă zgomot care poate tulbura liniștea celorlalți. La acest capitol sunt incluse muzica dată la un volum mare, gălăgia de la lucrări de construcție sau reparații sau alte activități zgomotoase. Este important de menționat că aceste intervale pot fi adaptate, în funcție de specificul fiecărei zone, prin hotărâri ale consiliilor locale sau prin regulile de conduită internă pe care fiecare asociație de proprietari o poate stabili.

Cu toate acestea, există și anumite excepții la legea privind respectarea orelor de liniște. Activitățile de urgență, cum ar fi intervențiile pentru a preveni daunele materiale sau salvarea vieților omenești, sunt permise. Este important, însă, să știi că nerespectarea orelor de liniște în afara unei urgențe reprezintă o contravenție care se pedepsește cu amendă.

Ce înseamnă, mai exact, zgomotul excesiv, interzis în orele de liniște?

Zgomotul excesiv, în contextul orelor de liniște, reprezintă orice sunet care depășește un anumit prag de intensitate și care poate tulbura liniștea și odihna persoanelor din jur. Deși nu există o definiție universal valabilă pentru ceea ce constituie zgomot excesiv, întrucât percepția subiectivă a zgomotului diferă de la o persoană la alta, în general, orice sunet care împiedică somnul, odihna sau concentrarea, sau care creează disconfort poate fi considerat un zgomot.

De exemplu, muzica dată la un volum mare, lucrările de construcție, petrecerile zgomotoase sau utilizarea aparatelor electrocasnice în timpul orelor de repaus sunt considerate activități generatoare de zgomot excesiv. Este important de reținut că ceea ce este perceput ca zgomot excesiv poate varia în funcție de context și de zona geografică, toleranța față de zgomot putând diferi semnificativ de la o comunitate la alta.

Ce amendă riști dacă nu respecți orele de liniște?

Amenda pentru nerespectarea orelor de liniște poate varia de la 500 la 1.500 lei, în funcție de decizia organelor de poliție. În același timp, dacă vorbim de un local public care nu respectă programul de odihnă al vecinilor, în cazul repetării contravenției, autoritățile pot impune suplimentar măsura suspendării activității pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

Totodată, repetarea acestei nereguli într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte se sancționează cu o amendă de la 2.000 la 3.000 lei sau cu prestarea a 70 până la 120 de ore de activități în folosul comunității, măsură care se poate aplica și persoanelor fizice.

Unde poți raporta un zgomot excesiv?

În primul rând, poți încerca să rezolvi problema pe cale amiabilă, discutând cu vecinul care produce zgomotul sau cu administratorul blocului. Poți sesiza și asociația de proprietari a blocului, dacă un locatar perturbă liniștea.

Există și câteva instituții cărora te poți adresa dacă zgomotul provenit de la vecini este unul excesiv și crezi că încalcă orele de liniște. În primul rând, poți contacta poliția. În astfel de situații, oamenii legii pot interveni și pot aplica sancțiunile despre care îți spuneam mai sus. Te mai poți adresa și primăriei sau inspectoratului de poliție județean dacă niciuna dintre aceste opțiuni nu funcționează. Aceste instituții au autoritatea de a interveni, de a începe o anchetă și de a aplica sancțiunile legale adecvate.

Îți recomandăm să păstrezi dovezi ale zgomotului pe care l-ai sesizat, cum ar fi înregistrări audio sau video, deoarece acestea pot fi utile în timpul unei proceduri în care sunt implicate autoritățile.

Recomandări pentru a evita conflictele legate de zgomot

E bine să fii empatic și să respecți programul de liniște al blocului tău,  pentru a evita conflictele cu vecinii. Multe probleme pot fi rezolvate prin comunicarea deschisă cu ceilalți. În plus, este esențial să fii conștient de nivelul de zgomot pe care îl produci și să iei măsuri pentru a-l reduce, cum ar fi izolarea fonică a locuinței sau utilizarea materialelor absorbante de sunet. Respectarea regulilor de conviețuire pot ajuta la crearea unui mediu de comunitate pozitiv.

Zgomotul excesiv poate avea multe consecințe dăunătoare pentru sănătatea noastră. Studiile au arătat că hipertensiunea arterială, tulburările de somn, stresul, anxietatea și chiar problemele de învățare la copii pot fi cauzate de expunerea la zgomot pe termen lung. În plus, zgomotul poate afecta productivitatea și concentrarea la locul de muncă și acasă.

Pe lângă efectele asupra sănătății personale, zgomotul are și efecte sociale. Conflictele dintre vecini, care sunt adesea cauzate de nerespectarea programului de liniște, pot afecta relațiile interpersonale și pot provoca tensiune în comunitate. De asemenea, zgomotul excesiv poate diminua valoarea proprietăților și poate afecta atractivitatea unei zone pentru investitori.

Așadar, este esențial să recunoaștem importanța păstrării orelor de liniște, mai ales la bloc, și să luăm măsuri pentru a reduce nivelul de zgomot din jurul nostru. Fiecare dintre noi poate ajuta la crearea unui loc mai liniștit, așa că te încurajăm să respecți orele de liniște, pentru binele tău și al vecinilor tăi.

Sursă imagine: Pixabay.

Articole similare

Cluj-Napoca, unul dintre centrele universitare ale României, are o scenă culturală și economică bogată.
Termenul de „chirie de lux” amintește de imagini ale unor proprietăți cu un rafinament aparte.