Cum au evoluat prețurile apartamentelor anul acesta. Cât costau anul trecut și cu cât se vând acum. Realitatea lui 2021 și 2022, în oglindă

Chiar într-un context dificil, cu o pandemie pare-se pe final și un război care se duce aproape de granițele noastre, prețurile apartamentelor de la noi s-au încăpățânat să crească.

E drept, prețul multora dintre materiale s-a scumpit, dar nici interesul românilor pentru case nu a scăzut. Comparativ cu acum un an, iată cu cât au crescut prețurile imobielor în 2022.

În luna aprilie a acestui an, de exemplu, apartamentele au continuat să se scumpească în majoritatea orașelor importante din țară, comparativ cu luna anterioară.

Suma medie solicitată la nivel național pentru un apartament s-a majorat cu 3,2%, de la 1.654 la 1.707 de euro pe metru pătrat util. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, când o asemenea unitate locativă avea o valoare de listare de 1.396 de euro pe metru pătrat util, valoarea actuală este cu 22,3% mai mare.

În marile orașe ale țării au avut loc, în aprilie, atât evoluții pozitive, cât și negative ale pretențiilor vânzătorilor, în cea dintâi categorie încadrându-se Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța și Iași.

Singurul centru regional care a înregistrat evoluții negative este Timișoara. Tendința descendentă a prețurilor din acest oraș a fost dictată de scăderile înregistrate pe piața rezidențială veche.

„Prețurile apartamentelor au continuat să crească în aprilie din cauza creșterii costului de construcție pe fondul scumpirii materialelor. În același timp, cererea a înregistrat o creștere de 11% și se apropie de valorile înregistrate înainte de declanșarea conflictului ucrainean.

Observăm de asemenea o creștere a interesului investițional, dar și a tranzacțiilor cash, rezidențialul fiind astăzi considerat un instrument cu potențial ridicat de protecție împotriva inflației. De asemenea, ne așteptăm în perioada următoare la o consolidare a pieței chiriilor,”, explică specialiștii.

București

Pretențiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 2,7% luna trecută, de la o medie de 1.648 euro pe metru pătrat util, la finele lui martie, la 1.692 de euro pe metru pătrat util, la sfârșitul lui aprilie.

Cele două segmente de piață analizate au avut, însă, un ritm diferit de evoluție: apartamentele vechi s-au apreciat ușor cu 0,6% (de la 1.592 la 1.602 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au consemnat o creștere mai accelerată, respectiv de 4,1% (de la 1.761 la 1.833 euro pe metru pătrat).

Brașov

În Brașov, s-a consemnat, per ansamblu, o ușoară creștere de 0,3% a prețurilor apartamentelor, de la 1.556 de euro pe metru pătrat util la 1.560 de euro pe metru pătrat, la sfârșitul lui aprilie.

Locuințele din blocurile vechi au avut parte de o evoluție pozitivă: este vorba de un avans de 0,4%, de la 1.465 la 1.471 de euro pe metru pătrat. Locuințele noi au înregistrat o creștere de doar 0,1%, de la 1.641 la 1.643 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca

La fel ca în luna anterioară, așteptările vânzătorilor de apartamente din Cluj-Napoca s-au majorat și în aprilie, de data aceasta cu 3,5%; acestea se situează, în prezent, la o medie de 2.411 de euro pe metru pătrat util, comparativ cu 2.330 de euro pe metru pătrat. la sfârșitul lui martie.

Prețurile s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate: locuințele vechi s-au apreciat cu 1,4% (de la 2.278 la 2.310 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 4,6% (de la 2.369 la 2.478 de euro pe metru pătrat).

Asta nu înseamnă, însă, că nu vei găsi și apartamente ieftine în Cluj-Napoca. Fă-ți un obicei din a verifica prețurile pe ImoRadar24 și ai putea avea surprize.

Constanța

În Constanța, apartamentele scoase la vânzare în aprilie au consemnat, per ansamblu, o creștere de 1,7%, de la 1.451 la 1.475 de euro pe metru pătrat util. Nivelul actual de preț este cu 14,3% mai mare decât cel consemnat în urmă cu un an, când pretențiile vânzătorilor ajungeau la 1.290 de euro pe metru pătrat.

Prețurile au evoluat în aceeași direcție pe cele două segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,6% (de la 1.425 la 1.448 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au scumpit cu 1,5% (de la 1.495 la 1.517 de euro pe metru pătrat).

Iași

În Iași s-a înregistrat o creștere de 2,8% în luna aprilie, de la 1.239 la 1.274 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu perioada similară din 2021, când valoarea medie de listare a unui apartament era de 1.085 de euro pe metru pătrat, nivelul actual de preț este cu 17,4% mai mare.

Luna trecută, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 2,8%, de la 1.254 la 1.289 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul apartamentelor noi a avut loc o creștere similară, de 2,8%, de la 1.229 la 1.264 de euro pe metru pătrat.

Timișoara

În ceea ce privește așteptările vânzătorilor de apartamente, Timișoara prezintă o situație atipică în comparație cu evoluția națională. Astfel, aici s-a înregistrat o stagnare în aprilie, în jurul valorii de 1450 euro/metru pătrat util. Piața rezidențială veche a consemnat o scădere de -0,5%, de la 1.435 la 1.428 de euro pe metru pătrat util.

Cum arătau prețurile apartamentelor în luna aprilie 2021

Și anul trecut, pe această vreme, prețurile apartamentelor erau pe o traiectorie ascendentă.

Suma medie solicitată la nivel național de către vânzătorii de apartamente (noi și vechi deopotrivă) se majorase cu 1,2% în aprilie, de la 1.379 de euro pe metru pătrat util la 1.396 de euro pe metru pătrat util. Pretențiile proprietarilor erau mai ridicate în toate cele șase mari orașe monitorizate.

Cluj-Napoca și Bucureștiul nu se mai situau, însă, în fruntea clasamentului scumpirilor. Poziția fruntașă în top era ocupată de Brașov, pe fondul unui avans considerabil consemnat pe segmentul apartamentelor noi.

București

Apartamentele disponibile spre vânzare în cel mai mare oraș al țării, în luna aprilie a anului trecut, se apreciaseră, per ansamblu, cu 0,8%, ajungând la o medie de 1.430 de euro pe metru pătrat util (de la 1.418 euro pe metru pătrat la finele lunii anterioare).

Majorări de preț au fost consemnate pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi au cunoscut un avans de 0,5% (de la 1.395 de euro pe metru pătrat la 1.402 euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au înregistrat un avans de 0,9%, de la 1.435 la 1.448 de euro pe metru pătrat util.

Brașov

În orașul de la poalele Tâmpei, se înregistra, per ansamblu, o creștere de 2% a prețurilor apartamentelor, de la 1.277 la 1.302 euro pe metru pătrat util.

Apartamentele vechi au consemnat un declin de 0,3% atunci, de la 1.257 la 1.253 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, însă, locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale brașovene se scumpiseră cu 5,5% față de martie (de la 1.306 la 1.378 de euro pe metru pătrat util).

Cluj-Napoca

În orașul de pe Someș, apartamentele înregistrau, per ansamblu, un avans de 0,8% în aprilie 2021, de la o medie de 1.887 de euro pe metru pătrat util la 1.903 euro pe metru pătrat util.

Ca și în București, prețurile erau ăe un trend crescător pe ambele segmente de piață: locuințele din blocurile vechi se apreciaseră cu 0,9% (de la 1.853 la 1.870 de euro pe metru pătrat), iar cele din ansamblurile noi, cu 0,7% (de la 1.924 la 1.937 de euro pe metru pătrat).

Constanța

După stagnarea din martie, prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare se majorase, în aprilie 2021, cu 1,7%, de la 1.268 de euro pe metru pătrat la 1.290 de euro pe metru pătrat util.

Pe cele două segmente de piață analizate au fost consemnate marje de creștere destul de apropiate: 1,9% pe segmentul apartamentelor vechi (de la 1.257 la 1.281 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, 1,5% în cazul unităților locative nou-construite (de la 1.288 la 1.307 euro pe metru pătrat).

Iași

Capitala Moldovei a înregistrat, per ansamblu, un plus de 0,6% în aprilie 2021, de la o valoare medie de 1.078 de euro pe metru pătrat la 1.085 de euro pe metru pătrat util.

Locuințele din blocurile vechi se apreciaseră cel mai mult, respectiv cu 1,7%, de la 1.103 la 1.122 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, pe segmentul apartamentelor nou-construite a avut loc o creștere de 0,1%, de la 1.057 de euro pe metru pătrat, la 1.058 de euro pe metru pătrat.

Timișoara

În capitala Banatului, suma medie solicitată pentru un apartament se majorase cu 1,5% în aprilie 2021, de la 1.304 la 1.324 de euro pe metru pătrat util.

 

Apartamentele vechi disponibile spre vânzare s-au apreciat, tot atunci, cu 1,1%, de la 1.309 la 1.323 de euro pe metru pătrat util. Compensând scăderea din martie, locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale înregistrau atunci un avans de 2,9%, de la 1.291 la 1.328 de euro pe metru pătrat util.

Articole similare

Jucătorii din imobiliare sunt încântați de respingerea anulării PUZ-urilor din Sectoarele 2 și 4 în justiție. Decizia Tribunalului București de a respinge anularea PUZ-urilor din Sectoarele 2 și 4 este un prim pas spre deblocarea unei situații create în mod artificial, prin care Capitalei i se restituie dreptul la dezvoltare, anunță Bucharest Real Estate Club (BREC). 
Încă din 2008, când a fost introdusă pentru prima oară cota de TVA de 5% pentru locuinţele livrate ca parte a politicii sociale, TVA a fost unul din instrumentele prin care s-a dorit încurajarea sectorului imobiliar, cu efecte benefice asupra economiei (şi implicit asupra veniturilor bugetare), dar şi asupra condiţiilor de trai. 
Galațiul și Sibiul reprezintă fiecare câte 3% din totalul intențiilor de achiziție la nivel național, în vreme ce Pitești și Ploiești au câte 2%, arată datele Imoradar24. În schimb, Craiova – cel mai mare oraș din Oltenia - este în afara top 10 la nivel național.