Tu știi câte grade ar trebui să ai în casă? Cum faci să menții temperatura cu costuri mici

Știm din proprie experiență că nu ne simțim bine în casă atunci când e prea rece, dar nici când e prea cald. Dar câte grade, concret, e prea mult și cât prea puțin? 

Și cum facem să menținem această temperatură cu costuri cât mai mici, în condițiile în care facturile continuă să crească?

Sunt întrebări unde răspunsul e clar, negru pe alb și aplicabil. Dar să o luăm cu începutul.

Știai că 55% din consumul energetic al unui imobil este folosit pentru încălzire? Diferența este împărțită între iluminat, apă caldă și electrocasnice.

 

Ne place căldura

Conform unui studiu recent, românii își manifestă în cea mai mare măsură preferința pentru un dormitor călduros, 94% dintre cei chestionați afirmând că dorm cel mai bine la temperaturi de minim 20 de grade Celsius.

Asta, în timp ce 66 procente dintre respondenţii din Franţa şi 65% dintre cei din Germania preferă să se odihnească în încăperi cu o temperatură mai mică de 20 de grade Celsius. 

Pe de altă parte, și în Ungaria sau Turcia un nivel ridicat al căldurii în dormitor este de dorit, 82% dintre unguri şi 76% dintre turci preferând să doarmă la temperaturi de cel puţin 20 de grade Celsius. 

Este limpede că între Vestul şi Estul Europei există diferenţe de câteva grade Celsius, în plus sau în minus, când vine vorba de temperatura din dormitor.

Dormitoarele cu adevărat reci, cu temperaturi de 15 grade C e sau mai puțin, se găsesc în Marea Britanie, unde aproape un sfert dintre respondenți, 22 procente, preferă o să păstreze o astfel de temperatură. Și în Germania, 15% dintre locuitori mărturisesc că preferă să doarmă la temperaturi sub 15 grade. 

Prin comparație, doar 1 procent dintre români se simt confortabil cu o astfel de temperatură în dormitor, iar doar 6% din totalul celor care au răspuns ar alege să doarmă într-o încăpere cu o temperatură mai mică de 20 grade Celsius.

Dacă luăm temperatura medie rezultată în urma tuturor răspunsurilor dintr-o ţară (fiind incluse în studiu 10.000 de persoane din Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria) atunci vedem că oamenii din România şi Turcia preferă cele mai ridicate temperaturi pentru dormitoarele lor, respectiv 22,3 grade Celsius, în timp ce britanicilor și germanilor le plac cele mai scăzute, respectiv 18 și 18,2 grade Celsius. 

 

Temperaturile ideale pe fiecare cameră din apartament, în funcție de anotimp

Acestea fiind spuse, cine are dreptate? 

Trebuie menționat că temperaturile foarte scăzute ne slăbesc sistemul imunitar, însă nici cele foarte ridicate nu sunt benefice, mai ales dacă trecerea de la temperaturile ridicate din casă la cele cu minus de afară se face brusc.

Temperatura optimă pentru o persoană bine îmbrăcată este, conform Organizației Mondiale pentru Sănătate, de 18 grade Celsius. Temperaturile cuprinse între 12 – 16 grade Celsius cresc riscul de afecțiuni respiratorii.

Temperatura ideală a unei camere ar putea varia foarte mult din cauza unor serii de factori, inclusiv locația, sezonul, designul casei și preferințele personale.

Confortul termic poate varia, însă, din punct de vedere al temperaturilor, de la persoană la persoană. O încăpere poate părea foarte răcoroasă pentru cineva sensibil la frig, în timp ce, pentru cineva care nu are o asemenea sensibilitate poate părea să aibă chiar temperatura optimă.

Designul casei este, de asemenea, o considerație importantă atunci când definim temperaturile ideale ale camerelor. De exemplu, temperatura ideală pentru dormitor, sufragerie și bucătărie ar fi diferită. În plus, dacă camerele sunt situate la etaj, temperatura necesară ar scădea în continuare, deoarece căldura se ridică, iar astfel, încăperile de la etaj sunt în general mai calde decât la parter.

Există, însă, în mare, câteva repere cu privire la temperatura ideală la interior. Te poți ghida după aceste repere atunci când nu știi cum să setezi termostatul centralei de acasă.

Este important să reținem că temperatura locuinței nu trebuie să fie constantă pe tot parcursul anului, ci, din contră, trebuie să fie schimbată în funcție de anotimp, deoarece organismul uman este obișnuit cu schimbările climatice din fiecare sezon.

Anotimpul rece poate induce psihologic nevoia de căldură și asocierea acesteia cu confortul. De aceea, temperatura ideală din casă pentru sezonul rece este de 20 - 22 de grade Celsius, cu 1-2 grade mai scăzută decât vara.

Pe de altă parte, vara, temperaturile optime din locuință sunt de 22 - 24 de grade Celsius pe timpul zilei, mai mici cu 10 grade față de exterior, și 18-20 de grade Celsius pe timpul nopții. Desigur, acestea diferă și în funcție de cameră. 

Dacă în sufragerie e în regulă ca temperatura să atingă 22 de grade, în dormitor e recomandat să fie mai răcoare. Ideal ar fi ca temperatura din camera în care dormi să nu depășească 20 de grade, însă aceasta poate fi și mai scăzută, mai exact până la 15 grade Celsius.

Specialiștii susțin că tendința de a încălzi prea tare dormitorul ne afectează calitatea somnului. Asta pentru că, în timpul somnului, creierul funcționează precum un termostat, făcând eforturi să mențină echilibrată temperatura corpului. 

Dacă temperatura din încăperea în care te odihnești este fie prea mare, fie prea mică, organismul va face eforturi în timpul somnului să regleze temperatura corpului, în funcție de cea a mediului. Asta înseamnă că riscul ca tu să ai un somn neodihnitor sau să te trezești peste noapte este foarte mare.

În baie e de preferat ca temperatura să fie cu câteva grade mai ridicată decât în alte camere, însă să nu depășească 23 de grade Celsius. Prosoapele ținute pe un calorifer port-prosop sporesc confortul termic.

Dar iată care sunttemperaturile ideale, în funcție de cameră:

  • Sufragerie: 20-22 de grade Celsius;
  • Dormitor: 16-19 de grade Celsius;
  • Bucătărie: 18-20 de grade Celsius;
  • Baie: 22-24 de grade Celsius;
  • Hol: 15-18 de grade Celsius;
  • Cămară: 15-18 de grade Celsius.

 

De ce ar trebui să respecți temperaturile optime în casă, indiferent de anotimp

Temperatura din casă reprezintă un factor crucial când vine vorba despre o atmosferă plăcută și la o stare de bine îmbunătățită. Iată câteva dintre beneficiile păstrării valorilor optime de temperatură:

  • Temperatura ajustată corect în locuință îmbunătățește starea de spirit și sănătatea fizică și mintală a celor din casă;
  • Încăperile cu valori ideale de temperatură contribuie într-un mod pozitiv la un somn mai profund și calitativ pe timpul nopții;
  • Prin păstrarea unui nivel optim de temperatură, consumul de energie se reduce. Astfel, reduci costurile și protejezi mediul înconjurător.

 

Reguli practice pentru folosirea eficientă a sistemului de încălzire

Dacă nu folosești corect sistemul de încălzire din casă, riști să achiți facturi la gaze sau la electricitate mai mari decât este cazul, ceea ce, mai ales în această perioadă, nu e de dorit. Din acest motiv, îți recomandăm să urmezi aceste reguli practice:

  • Închide ușile din casa ta

În cazul în care ai o locuință spațioasă, este ideal să închizi ușile camerelor pe care nu le folosești. Te sfătuim să închizi ușa de fiecare dată când ieși dintr-o încăpere pentru a crea condițiile pentru o mai bună încălzire.

  • Nu acoperi caloriferele

Mobila masivă care acoperă caloriferele absoarbe căldura. De aceea, este foarte important să îndepărtezi fotoliile, colțarele și orice altă mobilă de lângă sursele de căldură pentru a lăsa aerul cald să circule liber în camere.

  • Montează plăci reflectorizante

Montează plăci reflectorizante în spatele caloriferelor pentru a redirecționa spre cameră radiația de căldură de la perete. Prin această modalitate, poți economisi până la 2-3% din consumul energetic total al clădirii.

  • Izolează-ți termic locuința

Prin anveloparea imobilelor reduci considerabil pierderile de căldură din locuință. Izolarea se poate realiza atât la exterior, cât și în interiorul locuinței, crescând capacitatea de a reține căldura și reducând consumul de energie. 

35% din pierderile de căldură dintr-un imobil sunt prin pereții neizolați, 15% prin pardoseala fără protecție termică, 25% prin ferestre și uși neetanşe, iar 25% prin poduri fără izolație termică.

  • Folosește termostate inteligente

Termostatele inteligente te pot ajuta să nu ai cheltuieli inutile prin controlarea temperaturii în funcție de anumite perioade ale zilei, de weekend sau de zilele de lucru. Acestea sunt setate din fabrică la 18 - 21 de grade Celsius.

  • Efectuează verificări periodice

Este necesar să verifici tehnic periodic centrala termică, pentru a evita consumul în exces. Aceste verificări au scopul funcționarii economice a surselor de încălzire și, în același timp, asigură siguranța și confortul familiei.

  • Înlocuiește soba cu o centrală

Dacă ai sobă sau centrală pe gaze naturale cu tiraj natural (cu un randament de circa 90%), este bine să le înlocuiești cu centrale cu tiraj forțat în condensare (cu un randament de până la 96%) pentru a obține economii de până la 20%, spun experții.

 

Temperatura ideală pentru copii

Alegerea temperaturii potrivite pentru dormitorul unde se odihnește copilul tău poate fi o provocare. Momentele de odihnă sunt extrem de importante pentru cei mici, deoarece creierul lor este în dezvoltare și corpul lor are nevoie să își recapete energia pentru a doua zi. Un copil atinge în medie între 9 și 13 ore de somn pe noapte, în funcție de vârsta sa, așa că va petrece suficient timp în dormitor.

Pentru a alege temperatura potrivită din camera unde se odihnește copilul tău, trebuie să începi prin setarea termostatului la 22 de grade Celsius. Poți verifica temperatura și cu termometre punctuale de cameră. Închide ușa dormitorului timp de 2-3 ore, iar apoi adu-l pe cel mic în acea cameră și încearcă să afli cum percepe spațiul, cald sau rece.

Daca răspunsul este ”prea rece”, urcă cu încă 2 grade la 24 de grade Celsius. 

Bebelușii sunt deosebit de sensibili la variațiile de temperatură. Prin urmare, este nevoie să se asigure o temperatură ideală a camerei unui copil. Un mediu cald face copilul mai susceptibil la SIDS (Moartea subită a sugarului). 

Este în general recomandat ca temperatura camerei să fie între 20 și 22 de grade Celsius, astfel fiind ideală pentru ca bebelușii să se simtă confortabil.

 

Temperatura ideală a camerei pentru persoanele în vârstă

Persoanele în vârstă sunt deosebit de predispuse la îmbolnăvire în cazul variațiilor fie și minore de temperatură. O temperatură sigură este acceptată a fi între 20 și 23 de grade Celsius pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani. 

Temperatura din interiorul casei unde trăiesc vârstnici nu ar trebui să ajungă sub 20 de grade Celsius în niciun caz, deoarece aceasta crește riscul de boli respiratorii și chiar de hipotermie dacă există expunerea prelungită. Acesta este mai ales cazul persoanelor cu boli pulmonare și cardiace.

Articole similare

Locuința ta reprezintă mai mult decât un simplu acoperiș deasupra capului. Este locul unde te relaxezi, unde îți petreci timpul cu cei dragi și unde îți construiești amintirile.
Alegerea unui aparat de aer condiționat potrivit pentru apartamentul tău este esențială pentru a te bucura de confort termic pe tot parcursul anului, mai ales în zilele toride de vară.
Alegerea locuinței este o decizie importantă. Petrecem mult timp acasă, așa că vrem să fim fericiți și confortabil cu decizia noastră. Întâi de toate, când vine vorba de un apartament de lux pe care dorim să îl închiriem, asta nu înseamnă neapărat că este o locuință mare.