Tribunalul București a anulat Planul Urbanistic General al Capitalei. Ce înseamnă asta: ”Urbanismul ultimilor ani a însemnat, în toate sectoarele Capitalei, o dezvoltare haotică și ilegală”

Tribunalul București a anulat, recent, Planul Urbanistic General al Capitaleidin 2000 și în baza căruia s-a construit în ultimii 20 de ani. Motivul: a fost aprobat nelegal. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Interesant este că în ultimii ani au fost mai multe procese de anulare a documentației, dar toate au fost câștigate de municipalitate.

 

Ce înseamnă anularea PUG-ului

Deocamdată nimic, deoarece în decizia instanței nu se arată că documentul a fost și suspendat. În cazul în care va fi anulat definitiv, autorizații de construire acordate pentru centrul orașului s-ar putea da în baza PUZ-ului de zone construite protejate, aprobat separat de PUG.

Legiuitorul mai prevede că se pot da autorizații în baza PUZ-urilor aprobate și a unor PUZ-uri nou elaborate. În rest nu se mai poate autoriza direct nimic, a explicat avocatul Dumitru Dobrev.

Anularea definitivă a PUG-ului, dacă se va întâmpla, ar însemna anularea actualului regulament de construire. Acest lucru vine cu părți bune și rele, din punct de vedere urbanistic. De exemplu, în zona centrală a orașului au fost puse în PUG mai multe turnuri. Unele s-au construit, altele nu. Asta înseamnă că acolo unde nu s-au construit nici nu se mai pot ridica.

Mai înseamnă și că mai multe spații verzi își pierd protecția dată de PUG, iar altele vor fi protejate, de exemplu acolo unde PUG-ul aprobat în 2000 permitea betonarea anumitor spații verzi.

Planul Urbanistic General a fost aprobat prin Hotărârea 269/2000 și avea termen de valabilitate 10 ani, adică până în 2010. Până la acea dată trebuia făcut un nou PUG, însă nu e gata nici până azi, PUG-ul din 2000 fiind prelungit prin mai multe Hotărâri de Consiliu General.

 

Unde s-a blocat noul PUG

Bucureștiul trebuia să aibă un nou Plan Urbanistic General în 2016, potrivit contractului semnat între Primăria Capitalei și Universitatea de Arhitectură și Urbanism în 2013. Au trecut 6 ani de atunci, dar documentul este departe de a fi gata.

Proiectanții au spus în ultimii ani că municipalitatea nu a putut furniza toate datele necesare elaborării documentației, s-au schimbat 4 primari de la semnarea contractului, iar atunci când au livrat părți din documentație municipalitatea nu a avut personalul necesar pentru a le recepționa.

În absența noului PUG, primăriile de sector au inițiat Planuri Urbanistice Coordonatoare, care reglementează fiecare Sector în parte și în care fiecare primărie și-a făcut propriile reguli. Acestea au fost aprobate între anii 2018-2020, însă au avut probleme majore, deoarece permiteau betonarea a sute de hectare de spațiu verde, blocuri noi printre case și densificau foarte mult anumite zone. PUZ-urile au fost suspendate de instanță, iar o parte anulate sau sunt în procese de anulare.

 

Ce spune primarul general al Capitalei, Nicușor Dan

În tot acest context, primarul general, Nicușor Dan, a declarat că anularea PUG-ului în primă instanță nu are nicio consecință juridică.

”Nu are nicio consecință juridică pentru că este o hotărâre supusă recursului, pe care îl vom exercita, și este o hotărâre profund eronată a instanței de judecată. Pentru că reclamantul nu avea niciun interes în această cerere.

Este vorba despre un proprietar al unui imobil de pe strada Berzei, care dorește să conteste exproprierea care s-a făcut în vremea primarului Sorin Oprescu, pentru lărgirea diametralei Buzești-Berzei, numai că asta nu are nicio legătură cu Planul Urbanistic General.

”Adică exproprierea s-a făcut în baza a trei hotărâri de Consiliu General care au fost între timp anulate definitiv”, a explicat Nicușor Dan.

”Asta este surpriza, noi avem 250 de litigii pe urbanism și avem o ședință săptămânală, în care analizăm cu echipele de avocați tot ce urmează să se întâmple la termenele viitoare și acesta era un dosar la care nu aveam niciun fel de emoție.

 ”(...) Nu poți să anulezi PUG-ul unui întreg oraș fiindcă cineva reclamă o chestiune care ține de o casă din acel oraș”, a mai spus edilul Capitalei.

Primarul spune că așteaptă motivarea instanței pentru a afla motivele de anulare și spune că exclude posibilitatea ca la recurs instanța să mențină decizia de anulare.

”Exclud varianta asta pentru că interesul reclamantului vizează o clădire din București și nu PUG-ul întregului București. Este o decizie profund eronată a tribunalului București”, a mai spus Nicușor Dan.

Acesta mai spune că dacă am rămâne fără PUG, fiecare construiește ce vrea. ”Este o nenorocire. Oricine poate să construiască orice, oriune. Se merge pe Codul Civil și al regulamentului general de urbanism”, a spus primarul general.

 

Încă un PUZ anulat în București

Ulterior, tot Nicușor Dan anunța pe Facebook că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al Sectorului 5 a fost anulat definitiv, prin decizia Curții de Apel București, arătând că astfel se confirmă că urbanismul ultimilor ani a însemnat, în toate sectoarele Capitalei, o dezvoltare haotică și ilegală.

„Ieri, în aceeași zi în care aduceam la cunoștința bucureștenilor faptul că instanța a suspendat lucrările la două construcții ilegale din centrul Capitalei, (edificarea unor blocuri pe spațiul verde, în jurul unui palat vechi de 110 ani și demolarea ilegală a unor clădiri vechi), Curtea de Apel București a anulat, printr-o decizie definitivă, și PUZ sector 5.

Se confirmă, dacă mai era necesar, că urbanismul ultimilor ani a însemnat, în toate sectoarele Capitalei, o dezvoltare haotică și ilegală”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

Primarul general subliniază că „aceste Planuri Urbanistice Zonale, extrem de nocive pentru București, au permis distrugerea spațiilor verzi, supraaglomerarea traficului care a dus la creșterea poluării și au destabilizat piața de investiții”.

În prezent, din aceste cinci PUZ-uri de sector, trei sunt anulate definitiv (PUZ-urile sectoarelor 3,5 și 6), iar celelalte două sunt suspendate (PUZ sector 2 și 4).

 

Articole similare

Jucătorii din imobiliare sunt încântați de respingerea anulării PUZ-urilor din Sectoarele 2 și 4 în justiție. Decizia Tribunalului București de a respinge anularea PUZ-urilor din Sectoarele 2 și 4 este un prim pas spre deblocarea unei situații create în mod artificial, prin care Capitalei i se restituie dreptul la dezvoltare, anunță Bucharest Real Estate Club (BREC). 
Încă din 2008, când a fost introdusă pentru prima oară cota de TVA de 5% pentru locuinţele livrate ca parte a politicii sociale, TVA a fost unul din instrumentele prin care s-a dorit încurajarea sectorului imobiliar, cu efecte benefice asupra economiei (şi implicit asupra veniturilor bugetare), dar şi asupra condiţiilor de trai. 
Galațiul și Sibiul reprezintă fiecare câte 3% din totalul intențiilor de achiziție la nivel național, în vreme ce Pitești și Ploiești au câte 2%, arată datele Imoradar24. În schimb, Craiova – cel mai mare oraș din Oltenia - este în afara top 10 la nivel național.