Concesionarea – ce este și ce se poate concesiona

Concesionarea este o convenție între stat și concesionar, prin care, aceasta din urmă obține dreptul de a exploata terenuri petroliere, miniere, întreprinderi și altele, care aparțin statului.

Concesionarea are loc în baza unui contract. Astfel, cedentul transmite, pe o perioadă determinată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numită concesionar, care acționează pe propria răspundere, dreptul și obligația de exploatare a unui bun, a unei activități sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevențe.

 

Ce prevede legislația în vigoare

Conform articolului nr. 136, alineatul 4, din Constitutia Romaniei, bunurile care se consideră proprietate publică se pot concesiona, pot fi administrate de instituțiile publice, de regiile autonome sau închiriate. Exercitarea dreptului de proprietate publică se poate efectua prin: închiriere, concesionare, administrare de bunuri și dreptul de folosință asupra bunurilor imobile. Potrivit legii, concesiunea se face prin încheierea unui contract, prin care o instituție publică sau o autoritate decide transmiterea dreptului și obligațiilor de efectuare a unui serviciu public, de interes local sau național, sau dreptul exploatării unui bun considerat proprietate publică unei alte persoane. În acest context, instituția publică poartă numele de concedent și renunță la obligatțile sale, oferind toate drepturile asupra unui serviciu public unei alte persoane, care se va numi concesionar, în schimbul unei redevențe.

 

Suma se stabilește în contractul dintre concedent și concesionar, poate fi reprezentată printr-o cotă de redevență fixă sau variabilă. Se pot constitui în concedenți consiliile locale sau județene, instituțiile publice de interes local pentru bunurile proprietate privată sau publică, organele de specialitate ale administrației publice centrale, dar și ministerele pentru bunurile considerate proprietate publică sau privată a statului. Totuși, completările aduse prin art.8 din O.U.G. nr.34/2006 fac să poată deveni concesionari toate persoanele juridice sau fizice, indiferent de natțonalitate sau cetățenie, în vreme ce persoanele juridice de drept public nu pot deveni concedenți.

 

Cum se face

Potrivit legislației în vigoare, există două căi pentru procedura atribuirii contractului de concesiune: negocierea directă și licitația. Principiile care stau la baza acestor operațiuni legale sunt cele ale nediscriminării, transparenței, liberei concurențe și tratamentului egal. Prin anunțul de licitație, publicat în Monitorul Oficial sau într-o publicație de circulație locală sau națională, cu cel puțin 20 zile calendaristice înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor, concedentul poate iniția operațiunea de concesionare. Dacă, după publicare, sunt depuse cel puțin trei oferte, se poate continua licitația prin verificarea acestora. Atunci când nu există suficiente oferte, concedentul este obligat să anuleze licitația și să formuleze un nou anunț. Condiția principală pentru a încheia un contract de concesiune este mărimea redevenței. Dar sunt foarte importante și principiile impuse de natura bunului concesionat, protecția mediului înconjurător, precum și situația economico-financiară. Legea nr.50/1991 prevede că, în condiția concesionării terenurilor pentru construcții, care aparțin uniîților administrative teritoriale sau a proprietății private a statului, este justificată concesionarea fără licitație cu plata unei taxe de redevență stabilită conform legislației în vigoare.

 

Ce se poate concesiona și ce nu

Obiectul unei concesiuni poate fi reprezentat prin bunurile unităților administrativ-teritoriale sau bunurile din domeniul public al statului. Bunurile mobile, precum și cele imobile pot fi concesionate. Atunci când obiectul concesiunii este un teren, concesionarul este obligat să menționeze contractul de concesiune în Cartea funciară și în Registrul de Publicitate Imobiliară. Concendentul poate transmite obligațiile și drepturile de exploatare a unui bun considerat proprietate publică pe o perioadă de maximum 49 de ani. Totuși, la expirarea termenului, părtțle pot prelungi durata concesiunii. Legea nr. 273/2017 menționează ca potențial obiect al concesiunii «1. dreptul real principal: drept de proprietate, drept de administrare, drept de concesiune având ca obiect terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale, uz, uzufruct, superficie, servitute».

 

Stabilirea regimului proprietății de stat este obligatoriu a fi făcută prin reglementări stricte. Potrivit legii, „Aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețele stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi, terenurile cu destinație forestieră, albiile râurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale, țărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sînt de domeniul public ori care, prin natura lor, sînt de uz sau interes public. Terenurile care fac parte din domeniul public sînt scoase din circuitul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel. Dreptul de proprietate asupra lor este imprescriptibil.”

 

Pe de altă parte, Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului arată că„Domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.”

Articole similare

Termenul de „chirie de lux” amintește de imagini ale unor proprietăți cu un rafinament aparte.
Evacuarea unui chiriaș reprezintă un proces legal prin care proprietarul unui imobil solicită instanței de judecată să dispună părăsirea locuinței de către chiriaș.