Casele pasive: ce înseamnă, ce economii pot genera, dar și ce costuri implică

Am tot auzit în ultima vreme vorbindu-se despre casele pasive. Dar ce înseamnă de fapt acestea? 

 

Casele pasive sunt acele tipuri de locuințe ce ar trebui să aducă beneficii pe termen lung în ceea ce privește consumul de energie, atât de electricitate, cât și căldură, economiile în această privință fiind semnificative. În contextul în care utilitățile s-au scumpit foarte mult, nu e de mirare că și interesul românilor pentru acestea a crescut mult în ultima vreme.

 

Practic, o casă pasivă este o casă care, pe lângă faptul că are parte de cele mai bune izolații termice care pot fi găsite pe piață, ține cont și de anumite principii după care este construită și beneficiază și de propriile surse de energie care să reducă dependența de sursele externe până aproape de zero.

 

De asemenea, casele pasive nu sunt niște case pe care le poți cumpăra din catalog, nu le poți aduce la tine în curte și să le instalezi cum vrei. Însă în case pasive ar putea fi transformate și casele „convenționale”, cu mențiunea că ar fi nevoie de investiții masive și poate chiar de anumite remodelări structurale.

 

Mai mult, o casă pasivă este genul de investiție care necesită resurse financiare mult peste ceea ce înseamnă construcțiile normale. Adică ai nevoie de bani pentru așa ceva. Totuși, mai ales dacă vrei o casă ”pe pământ”, merită să te gândești nu doar la costurile imediate, ci mai ales la câștigurile înregistrate în timp. 

 

Costurile pot fi compensate într-un orizont mediu de timp, dar cele importante aspecte sunt reducerea semnificativă a costurilor cu facturile și asigurarea confortului independent de alți factori, cum ar fi furnizorii de utilități.

 

Casele pasive, definite de un consum mic de energie și un confort ridicat, au apărut în Europa la începutul anilor `90. Un astfel de imobil combină consumul mic de energie și termoizolarea, oferind confort sporit atât vara, cât și iarna. O astfel de casă consumă cu până la 90% mai puțină energie pentru încălzire, prin comparație cu o casă existentă, și cu 75% mai puțină energie față de o clădire nouă, care trebuie să respecte o serie de reguli în ceea ce privește eficientizarea energiei.

 

Ideea de casă pasivă a fost dezvoltată de inginerul Bo Adamson și de fizicianul Wolfgang Feist, în jurul anului 1988. Experimentele care au urmat au dus la crearea unor principii de performanță pentru astfel de case. Termenul „pasiv” a venit din faptul că necesarul de căldură al casei este oferit de surse pasive, precum energia degajată de ocupanți, echipamentele tehnice și radiația solară.

 

Cum ”funcționează” o casă pasivă

 

Casa pasivă presupune o termoizolație groasă, de aproximativ 20-30 de centimetri, fapt ce reduce semnificativ pierderile de căldură.

 

Spre deosebire de casele gândite clasic, în cazul casei pasive, ventilația nu se mai realizează printr-un sistem de aerisire necontrolat, prin ferestre, ci printr-o instalație complexă, adaptată nevoilor casei, ce are drept obiectiv recuperarea de căldură și un randament de cel puțin 75%.

 

Sistemul constă în recuperarea căldurii și transferul de energie termică a aerului uzat spre aerul proaspăt introdus în locuință. Sistemul inovativ de ventilație asigură un aer proaspăt, fără alergeni sau praf.

 

Totuși, nu toate casele bine izolate sunt considerate case pasive. În certificarea unei astfel de case sunt luate în calcul termoizolația, tipurile de punți termice folosite (ferestre, soclu etc.), poziționarea clădirii față de punctele cardinale, gradul de etanșeitate, sistemul de ventilație, umbrirea (clădirii per ansamblu, a pereților, a spaleților).

 

Astfel de aspecte vor ajuta, încă din faza de proiect, să știi care va fi necesarul de energie pentru încălzire, ce fel de elemente de construcție sunt mai potrivite, precum și ce costuri implică o astfel de construcție.

 

Principiile de bază ale unei case pasive

 

În proiectarea unei case pasive, trebuie să se respecte cele cinci principii de bază. Acestea vizează:

 

  • Izolarea termică – este nevoie ca izolarea pereților să fie de minimum 25-30 de centimetri, acest lucru depinzând, însă, și de caracteristicile materialelor de construcție alese. Ca principiu general, un material izolant mai gros este mai bun. 

 

Pentru pereții exteriori, este recomandată folosirea de vată minerală sau bazaltică, iar aceasta trebuie să acopere fundația, pereții și acoperișul. 

 

În general, pentru acoperiș, este indicată o izolatie chiar mai groasă, de aproximativ 40 de centimetri, pentru a limita pierderile de căldură prin zona cea mai problematică din acest punct de vedere. 

 

Este important să studiezi cu atenție și caracteristicile ferestrelor, deoarece îți vei face un deserviciu dacă izolezi corect casa, însă lași căldura să se piardă prin ferestrele standard. În acest sens, se merge pe folosirea ferestrelor cu sticlă în strat triplu (un geam termopan are o grosime de aproximativ 24 mm, în timp ce unul triplu este de circa 40-55 mm). Totodată, montarea acestora necesită atenție suplimentară, deoarece pot rămâne spații între perete și rama geamului, lucru care duce la pierderi de căldură;

 

  • Eliminarea punților termice – constă în izolarea eficientă a ușilor, folosirea unor materiale speciale la contactul fundației cu solul, la legătura dintre pereți, la planșee și în zona acoperișului;

 

  • Etanșeizarea circulației aerului – obiectivul este ca aerul cald din interior să nu se piardă. Se instalează un ventilator special, ce contribuie la prevenirea pierderilor de căldură. În general, o casă pasivă este de 4-5 ori mai etanșă decât una obișnuită;

 

  • Ventilarea aerului cu recuperarea căldurii (numită, uneori, și „ventilarea dublă a aerului”) – etanșeitatea este una dintre caracteristicile de bază ale unei case pasive. 

 

Cum există o necesitate permanentă de aer proaspăt, se apelează la HRV (heat recovery ventilation). Un sistem de acest fel permite circulația aerului și, în același timp, îl încălzește/răcește (după nevoie), folosind, în proporție de 95%, căldura sau răcoarea (preluată din toaletă, debara, etc.) din interior. 

 

La nevoie, un astfel de sistem poate fi folosit și pentru a încălzi apa. Pentru o casă de aproximativ 120 mp, sistemul costă între 800 și 1500 de euro;

 

  • Poziționarea corectă față de punctele cardinale – această cerință poate fi omisă de multă lume, însă poate ajuta la reducerea costurilor pentru căldură. 

 

Streașina casei trebuie dispusă în așa fel încât să permită pătrunderea razelor soarelui iarna și să ofere umbră vara. Casa termică ar trebui să fie orientată corect spre soare. Energia solară este capturată, în cazul caselor pasive, de către sistemul de ferestre al locuinței. În funcție de orientarea clădirii, se captează 40-60% din lumină, dacă orientarea este spre sud, 10-15% din energie, dacă este spre nord, și puțin sub 20%, dacă este spre est sau vest. 

 

Energia solară ce ajunge prin ferestre este depozitată de către materiale speciale cu o inerție crescută. Căldura se acumulează în locuință, iar prin sistemul de ventilare, temperatura crește uniform în toată casa, însă fără a încinge. 

 

Totuși, dacă alegi orientarea spre sud, este indicat ca, în perioadele caniculare, să folosești plante sau storuri, pentru a reduce din cantitatea de căldură absorbită de la soare.

 

Un alt aspect important de care poți ține cont este alegerea de electrocasnice prietenoase, cu un consum redus de energie. De exemplu, cele mai eficiente frigidere, din punct de vedere energetic, consumă mai puțin de 200 kWh pe an. Un frigider obișnuit, pe de altă parte, poate consuma între 350 și 1.400 kWh pe an.

 

Criterii de îndeplinit pentru casele pasive

 

Casele pasive reprezintă un standard internațional în construcțiile cu un consum redus de energie. Mai jos sunt principalele criterii care trebuie îndeplinite de casele pasive:

  • Necesarul specific de energie pentru încălzire sau răcire: < 15 kWh/m2 pe an;
  • Necesarul maxim: < 10 W/m2;
  • Necesarul specific de energie primară: < 120 kWh/m2 pe an;
  • Etanșeitate: n50<0,6 h-1. Acest număr se referă la cât de mult s-a schimbat volumul de aer din clădire, într-o oră;
  • Utilizarea de energie convențională: < 120 KWh/m2 pe an. Dacă se folosește și energie din surse regenerabile, energia convențională va fi: < 60 kWh/m2 pe an;
  • În lunile de vară, temperaturile excesive apar în cel mult 10% din timp.

 

Cum se construiește o casă pasivă

 

Construirea unei case pasive pornește din stadiul de proiect. Întocmirea acestuia trebuie să țină cont de criteriile impuse de standardul PH (Passivhaus).

 

Cu alte cuvinte, indiferent de cum va arăta casa, unde va fi dispusă bucătăria sau cămara, constructorii trebuie să respecte o serie de principii. În plus, bilanțul energetic trebuie realizat într-un program de software special pentru proiectarea caselor pasive, PHPP (Passivhaus Projektierungs Paket).

 

Spre deosebire de o casă obișnuită, în cazul locuinței pasive este nevoie de o echipă de proiectare specializată pentru acest tip de proiect.

 

Dacă este proiectată și construită corect, instalațiile, arhitectura și structura vor fi îmbinate armonios. 

În general, timpul de proiectare este mai mare. Fiecare element va fi verificat din punctul de vedere al variațiilor de temperatură, se vor identifica zonele în care ar putea apărea condens și se vor rezolva.

 

Certificarea unei case pasive

 

Casele pasive sunt certificate prin Institutul Passivhaus din Darmstadt (Germania) și prin alți certificatori de clădiri, acreditați la nivel global. Începând cu anul 2017, există posibilitatea de certificare inclusiv în România, prin intermediul unui certificator de clădiri pasive, acreditat prin PHI (Passivhaus Institut).

 

Standardul de casă pasivă este oferit atât locuințelor individuale, cât și clădirilor de birouri, școlilor, grădinițelor, spitalelor, supermarketurilor sau piscinelor acoperite.

Articole similare

Alegerea locuinței este o decizie importantă. Petrecem mult timp acasă, așa că vrem să fim fericiți și confortabil cu decizia noastră. Întâi de toate, când vine vorba de un apartament de lux pe care dorim să îl închiriem, asta nu înseamnă neapărat că este o locuință mare.
Achiziționarea unui apartament este o investiție mare și pe termen lung și nu este mereu ușor să găsim cea mai potrivită variantă.
Nici să fii vânzătorul unui imobil, persoană fizică, nu e ușor în această perioadă. Pe lângă distanțarea socială impusă de pandemie și reticența unora dintre cumpărători de a se mai întâlni cu persoane străine, cea mai mare dilemă este stabilirea prețului corect de vânzare fără a ajunge să vândă imobile supraevaluate.