Karola Gulianu
Postat pe:12 Oct 2026
Actualizat pe:10 Nov 2026
Săcele, Judeţul Braşov

Spațiu comercial de vânzare în Săcele, zona Electroprecizia, județul Brașov. Clădire cu 973 mp utili pe un teren de 724 mp, la un preț de aproximativ 360 euro / mp util. Imobilul este adecvat pentru depozit, producție ușoară, showroom, magazin de proximitate, club, sală de evenimente sau sală de sport. Clădirea a fost construită în 1974 și a funcționat ca club al fabricii. Necesită investiții în modernizarea instalațiilor, a finisajelor și a anvelopei, iar prețul solicitat reflectă aceste costuri. Valoarea imobilului stă în structură: stâlpi, planșee și fundații din beton, componenta cea mai costisitoare a unei construcții. Cumpărătorul achiziționează structura și terenul și poate amenaja clădirea în funcție de propria activitate, evitând costul unor finisaje sau compartimentări care nu i-ar fi utile. Construcția are dimensiunile de aproximativ 24 × 27 m. Parter, 650 mp: două săli mari, două grupuri sanitare duble și patru accese din exterior. Sala principală este liberă pe toată înălțimea clădirii, cu aproximativ 7 m interior, ceea ce permite rafturi de paleți pe mai multe niveluri, montarea unui mezanin sau amenajarea unei săli de club ori de evenimente. Etaj, 323 mp: trei birouri, două săli, două holuri și un grup sanitar dublu, adecvate pentru birouri sau activități de suport. Accesul la etaj se face pe două scări interioare. Utilizări posibile: depozit, producție ușoară sau showroom cu depozit; magazin sau supermarket de proximitate pentru zona de blocuri și angajații din parcul industrial; club sau sală de evenimente, destinația pentru care a fost construită clădirea; sală de sport sau centru educațional; spații mai mici de închiriat, pentru un investitor. Localizare Strada Parcului, Săcele, în vecinătatea blocurilor de locuințe, a parcului industrial Electroprecizia și a depozitelor Ursus și Pallex. În apropiere se găsesc parcări publice, magazine și stații de transport în comun. Preț de vanzare 350000 euro + TVA
402,325 €
412,913 €
423,500 €
434,088 €
444,675 €