Incarcat de istorie si de povesti de viata, Conacul boierului Dumitru Minculescu din Ceptura isi asteapta acea clipa in care va straluci ca-n tineretea lui. Și pentru asta are nevoie de tine! De un om cu responsabilitate, spirit civic, posibilitati financiare si, mai ales, cu suflet. Conacul, situat in Ceptura de Jos, in centru, cu acces la doua strazi asfaltate, pe un teren in suprafata de 1766 mp, cu un singur nivel, are o suprafata utila de 297 mp si pivnita de 92mp, plus alte corpuri anexe. Și cand ne imaginam pivnita, oare ce imagine ne apare instant in minte?! In mod cert, o crama ca doar ne aflam in inima zonei viticole din Prahova. Astfel, Conacul se completeaza cu o crama de o frumusete atemporala, in arhitectura boltilor in stil Avella, unde, pe vremuri, vinul, depozitat in butoaie din lemn de stejar, era lasat in tihna la invechit si, dupa innobilare, lua drumul spre Bucurestiul din perioada lui de La Belle Epoque spre a rasfata papilele mesenilor din restaurantele la moda atunci. Ce regal! Din fericire, Conacul nu a avut soarta cruda a altora ce au fost devastate in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Vestea proasta este ca nu a scapat nici el de regimul comunist si de consecintele nefaste ale acestuia... asta pentru ca, intr-o noapte a anului 1948, noaptea ,,ridicarii boierilor" cum a ramas ea in memoria localnicilor, boierul Minculescu a fost ridicat de comunisti din locuinta sa si dus la Bucuresti unde i s-a stabilit domiciliu fortat. Și ghici ce?! I s-a confiscat si intreaga avere, inclusiv Conacul, viile si... tot vinul invechit si neinvechit. Și asa a fost scrisa o alta pagina din viata Conacului, incepand un nou capitol cu titlul Marire si Decadere. Pentru multi ani, prea multi, casa boierului si-a continuat povestea fara stapanul de drept si familia acestuia, gazduind docil birourile intreprinderilor de stat infiintate de regim si, apoi, societatea pe actiuni ce a luat nastere dupa procesul de privatizare din 1991. In aceasta perioada, cea care s-a bucurat de un regim preferential a fost crama, care a continuat sa gazduiasca vinul ala bun invechit. Apoi, in anul 2011, Conacul a reintrat in proprietatea familiei Miculescu, fiind retrocedat definitiv si irevocabil mostenitorilor. Desi afectate de timp, unele chiar aflate in stare avansata de degradare, s-au pastrat multe din elementele decorative specifice caselor traditionale, din mediul rural prahovean. Cu acest prilej, mentionam doar cateva elemente de arhitectura specifica acestei zone, lasand analiza lor exhaustiva in sarcina specialistilor in domeniu: forma ferestrelor in 2 si 4 canaturi, raportul de 1/2 dintre ochiurile mici si mari de ferestre, ochiurile mici avand forma patrata, forma ferestrelor mai inalte decat late, usa de intrare in 4 canaturi, din lemn sculptat cu dibacie de mesterii locali ai acelor vremuri. Si pentru ca totusi boierul este boier si se mai plimba si pe la Bucuresti, pe langa elementele de arhitectura locala, se observa si influenta oraseneasca, in special, in decoratiunile de fatada ce apar sub forma elementelor decorative din tencuiala pentru conturarea ferestrelor, a motivelor florale in stucatura si a basoreliefurilor in dreptul ferestrelor. Atatea minunatii arhitecturale si totusi conacul nu a fost clasat ca monument istoric de patrimoniu! Interesant este ca numele Ceptura apare in documente in secolul XVIII la Dionysos Fotina in "Istoria Daciei" si de atunci a ramas neschimbat. Despre Dumitru Minculescu, omul, locuitorii octogenari ai Cepturei povestesc ca acesta era un om cu suflet in contextul in care in anul 1946, ramas in constiinta cepturenilor ca anul foamei din cauza secetei, boierul i-a imprumutat pe acestia cu cereale pentru a trece iarna, iar cei ce veneau la munca primeau cate o bucata de branza pentru ca boierul era om gospodar si detinea si o stana. Ce vremuri dure! Dar sa trecem si la lucruri mari vesele si chiar haioase. Cei ce munceau pe mosia boierului primeau trei mese pe zi, iar la fiecare masa cate o ceasca de tuica. Exceptie faceau cei ce incarcau sacii de cereale in vederea transportului din camp catre hambare, astfel ca, la masa de pranz cand se spunea rugaciunea "Tatal Nostru", la fiecare vers al acesteia, incarcatorii primeau cate o cescuta de tuica. Și inca o chestiune funny este ca de Sf. Dumitru, care era ziua de nume a boierului, lucratorii primeau un bonus de 100 sau 200 lei, dupa merit, si aici intervine partea funny, ca, in ziua aceea, stiind de obiceiul boierului, acestia veneau cu totii la munca. Multumim pe aceasta cale fostului Viceprimar Florian Tudorache ca ne-a impartasit cateva povestiri culese din Monografia Comunei Ceptura consemnata de invatatoarea satului din acele timpuri. Conacul boierului Dumitru Minculescu din Ceptura poarta amprenta istoriei locale si a unei epoci trecute si, in loc de incheiere, marturisim ca suntem onorati sa fim o mica particica in procesul de aducere la viata a acestuia pentru generatiile viitoare. Și va invitam sa va alaturati calatoriei noastre prin istorie, sa exploram fiecare colt al conacului, sa ne pierdem in multe alte povesti nascute in jurul lui si, la final, sa ne indreptam toate eforturile spre restaurarea acestei bijuterii istorice.