Elena Bot
Rate de la 3.275 RON/lună
simulează creditPostat pe:19 Oct 2026
Actualizat pe:22 Oct 2026
Centrul Istoric, Braşov

Ideal regim hotelier! O cafea pe Republicii, o plimbare prin Piața Sfatului sau o după-amiază pe aleile de sub Tâmpa. Iar la întoarcere, liniștea de acasă, într-un imobil cu curte interioară, chiar în centrul vechi al Brașovului. Sunt Elena Bot, consultant imobiliar în cadrul RE/MAX Champions Brașov, și îți prezint spre vânzare un apartament cu 2 camere, în suprafață de 50,4 mp, situat la etajul 1, pe strada Republicii nr. 2. Adresa este unul dintre principalele atuuri ale acestei proprietăți. Locuiești pe pietonală, aproape de cafenele, restaurante și de locurile care dau farmec Brașovului. Piața Sfatului și Biserica Neagră sunt în apropiere, iar promenada de sub Tâmpa poate deveni traseul tău preferat pentru o plimbare sau o alergare. Curtea interioară completează această poziționare cu un cadru retras de la agitația străzii. La interior, tavanele boltite din bucătărie și baie, ferestrele cu glafuri adânci, parchetul și ușile din lemn masiv dau personalitate locuinței. Nuanțele calde ale amenajării creează o atmosferă primitoare, potrivită atât pentru viața de zi cu zi, cât și pentru weekendurile petrecute în Brașov. Compartimentarea cuprinde living, dormitor, bucătărie și baie, fiecare încăpere având fereastră. Dormitorul beneficiază de două ferestre și de un dulap generos cu uși glisante, dispus pe tot peretele. Bucătăria oferă suprafețe ample de lucru, spații de depozitare și este echipată cu plită și hotă Franke. Baia dispune de jacuzzi, televizor și fereastră pentru aerisire naturală, un spațiu în care te poți relaxa după o zi prin oraș. Apartamentul se vinde mobilat și utilat și beneficiază de: centrală termică proprie; ferestre termopan noi; aer condiționat; instalație electrică refăcută complet. La mansarda clădirii se află un alt apartament, locuit. Proprietatea este situată în zona istorică protejată a Brașovului. Poate fi locuința ta de zi cu zi sau locul în care revii atunci când îți dorești câteva zile în Brașov, cu centrul vechi chiar la ieșirea din curte. Preț de vânzare: 153.500 euro. Apartamentul se vinde cu plată integrală. Scrie-mi sau sună-mă și hai să descoperim împreună apartamentul la o vizionare! ELENA BOT Consultant imobiliar | RE/MAX Champions Brașov
145,825 €
149,663 €
153,500 €
157,338 €
161,175 €
Simulare orientativă • Ofertă personalizată de la un consultant în 24h
Primește o ofertă personalizată gratuit!